Istorie

fundatia culturala rosia montana - istorie

De ce este istoria importantă ?

Pentru a şti cine suntem şi unde ne îndreptăm, trebuie să ştim de unde venim, deci să ne cunoaştem istoria.

Istoria se repetă ori de câte ori este necesar pentru a-i învăţa pe oameni lecţiile ce-i ajută să evite greşelile trecutului, care le permit evoluţia. Comunităţile umane ar treubui să-şi cunoască trecutul doarece numai aşa pot lua deciziile cele mai potrivite în legătură cu viitorul lor.

Vechiul Alburnus Maior

Roşia Montană, una din cele mai vechi localităţi din România, a fost atestată documentar în anul 131 d.Hr. Vechea ei denumire este Alburnus Maior, dovadă fiind o tăbliţă cerată romană purtând acest nume şi data de 6 februarie 131, descoperită într-una din galeriile subterane din perioada romană de exploatare a aurului.

Până în anii 1500, vechiul Alburnus Maior apare sub diferite denumiri inspirate de la apa de culoare roşiatică ce străbate un defileu al întregii comune: Valea Roşie, Verespatak sau Roşia de Munte. În anul 1592 este atestată cu numele actual – Roşia Montană.

Poziţia geografică, resursele minerale, pădurea şi reţeaua hidrografică au conferit Roşiei Montane, de-a lungul istoriei, o importanţă economică de prim rang.

Istoria aurului la Roşia Montană

Aurul a fost râvnit de-a lungul istoriei de multe popoare dornice de îmbogăţire şi a provocat, în timp, multe coflicte şi nelegiuiri. Cantităţi mari de aur din Munţii Metaliferi au luat drumul Romei, Budapestei, Vienei şi, ultima dată, al Moscovei.

Există dovezi că aurul de la Roşia Montană a fost exploatat de-a lungul a trei milenii: în perioada preistorică, apoi de către daci, de către romani – când atinge o cotă semnificativă, în epoca medievală dar şi în cea modernă.

Aceste dovezi sunt indirecte, prin podoabele descoperite, şi directe – zeci de kilometri  de galeriile subterane descoperite în masivele muntoase ale Roşiei Montane, datând din trei perioade diferite: romană, medievală şi modernă.

Roşia Montană în trecut

În ciuda faptului că aurul ar trebui să însemne bunăstare pentru cei care l-au moştenit, la Roşia Montană acest lucru nu s-a întâmplat decât în perioade scurte, în puţinele perioade de linişte din istoria extrem de zbuciumată a regiunii din care face parte.

Roşia Montană, a fost, de-a lungul a milenii întregi, unul dintre cele mai bogate locuri de pe continent şi totodată cauză a numeroase cuceriri, a sângeroaselor revoluţii, a marilor schimbări, dar şi a conflictelor interne în urma cărora cei care au avut mereu de suferit au fost oamenii şi spiritul locului.

1. Aurul Roşiei Montane în preistorie

Aurul de la Roşia Montană a fost exploatat încă din preistorie şi se pare că acesta era chiar exportat în zona balcano-egeană, către elitele războinice din epoca bronzului.

După Herodot, primii care au extras aur la Roşia Montană au fost agatârşii, un popor din neamul sciţilor care au sălăşluit în Transilvania în secolele VII-VI î.Hr.

În preistorie aurul nu era extras doar din nisipul râurilor, ci era folosită şi metoda “focului şi a apei”. Roca era încălzită la foc puternic şi apoi răcită rapid cu un compus din apă şi oţet, pentru a putea fi crăpată. La Roşia Montană există două zone unde au fost descoperite astfel de lucrări: în Masivul Cetate şi în Masivul Cârnic.

2. Aurul dacilor

Meşteşugul extragerii şi prelucrării aurului a fost preluat de la agatârşi de către daci, pe care l-au continuat până la cucerirea Daciei de către romani.

Bogăţia în aur a dacilor a fost considerată una dintre raţiunile cuceririi Daciei. Posibilitatea existenţei unui minerit subteran în perioada dacică reprezintă o problemă controversată privind mineritul preroman în zona Roşiei Montane. Judecând după mărimea prăzilor în metal preţios ridicate de romani din Dacia, este evident că mineritul aurifer a fost practicat intens în ultimele secole de existenţă ale regatului dac.

O echipa franceză care a cercetat galeriile din Masivul Cârnic a datat câteva grinzi înainte de ocupaţia romană. Dacă acest rezultat este cert, înseamnă fie că dacii stăpâneau tehnica exploatării aurului prin galerii, fie, mai probabil, că au adus ingineri romani pentru asta. Ce ştim cu certitudine este că regii daci au adus meşteri din lumea greco-romană în Munţii Orăştiei pentru construirea cetăţilor şi pentru aducţiunea apei.

S-a putut stabili, pe de altă parte, că aurul din care sunt lucrate celebrele brăţări dacice provine nu numai din nisipul aurifer, ci şi din filoane.

Din cauza cercetărilor insuficiente, nici o aşezare dacică nu a fost încă descoperită, dar la Bucium a fost găsit întâmplător un tezaur de monede datând din epoca dacică.

3. Perioada romană de exploatare a aurului

Roman tombstoneAurul dacilor a constituit un motiv major pentru cucerirea şi ocuparea Daciei de către romani, în perioada 106-275 d.Hr. Mândria dacilor a fost pedepsită de împăratul Traian prin luarea unei cantităţi mari de aur şi de argint, exproprierea pământului în folosul luptătorilor săi colonizaţi aici şi trecerea în proprietatea statului a minelor de aur şi de sare.

După ocuparea Daciei, împăratul Traian se întoarce la Roma acoperit de glorie şi cu o imensă pradă de război:165.000 de kg de aur, 331.000 de kg de argint şi 50.000 de prizonieri de război. A fost primit cu mare fast, festivităţile şi petrecerile durând 123 de zile.

Din prada de război au fost construite Columna lui Traian, Forul lui Traian, Basilica Ulpia, a fost refăcut canalul Nil-Marea Roşie. Odată încheiată această fază a cuceririi romane începe o nouă perioadă pentru aurul Daciei.

Roşia Montană îşi datorează celebritatea în lumea ştiinţifică internaţională celor 50 de tăbliţe cerate descoperite în galeriile romane, din care au supravieţuit 25 şi câteva fragmente.

Aceste tăbliţe cuprind contracte de vânzare-cumpărare, de împrumut şi protocoale ale unor colegii. Sunt considerate astfel ca fiind unele dintre izvoarele de bază ale dreptului roman, care reprezintă una dintre cele mai importante moşteniri pe care lumea romană a lăsat-o celei moderne.

Sub ocupaţia romană a avut loc cea mai intensă exploatare a aurului din zona Roşiei Montane. Cele mai spectaculoase elemente ale mineritului roman sunt galeriile. Acestea au formă perfect trapezoidală, sunt făcute cu dalta şi ciocanul, au lăcaşuri pentru aşezarea lămpilor şi sunt dispuse pe mai multe nivele.

4. Evul mediu

Nu se ştie nimic despre Roşia Montană în primele secole ce au urmat părăsirii Daciei de către romani.

Revigorarea mineritului în zona Roşiei se produce începând cu sec. XIII, când regii Ungariei colonizează mineri germani în ţinuturile aurifere ale Apusenilor în scopul valorificării mai intense ale bogăţiilor metalifere.

De la încheierea cruciadelor în secolul XIII până la descoperirea Americii, în 1492, principala sursă de aur a Europei a constituit-o Munţii Apuseni.

Galeriile medievale din Roşia Montană, neglijate până acum, au, prin urmare, un loc aparte în istoria Europei, chiar dacă nu sunt cercetate.

5. Epoca modernă

În 1676 au fost înregistrate în hotarul Roşiei Montane peste 100 de şteampuri, iar pe valea Buciumului 26.

Începând cu secolul XVIII aurul de la Roşia Montană a fost exploatat sub administrarea statului habsburgic. În 1764 T

ransilvania devine cea mai importantă provincie a Imperiului Habsburgic în privinţa resurselor metalifere.

Rosia Montana istorie

Sub Habsburgi au fost introduse cele mai noi tehnici de exploatare, a fost creat cadrul juridic pentru o exploatare raţională şi, pe lângă minerii localnici, au fost aduşi mineri din toate colţurile imperiului.

S-a născut, prin urmare, o societate cosmopolită, tolerantă şi cu un pronunţat spirit european. Dovada materială o reprezintă astăzi influenţele din arhitectura laică şi mai ales bisericile aparţinând nu numai cultelor ortodox şi greco-catolic, ci şi cultelor romano-catolic, unitarian şi calvin.

Biserica greco-catolică a lui Simion Balint a jucat un rol important în declanşarea de către români a revoluţiei din 1848, iar societatea viguroasă formată aici a dat ţării adevărate personalităţi.

6. Mai aproape de zilele noastre

După Unirea din 1918 statul român reglementează activitatea extractivă prin Legea minelor din 1924, devenind astfel proprietar al subsolului. Aurul extras din minele concesionate trebuia să fie vândut obligatoriu statului, care îl achiziţiona la nivelul preţurilor mondiale.

În anul 1934 producţia de aur extras de la Roşia Montană ajunge  la 225 de kg/an.

În perioada interbelică se dezvoltă mari societăţi miniere pe acţiuni, dar nu dispar însă nici micile asociaţii, la Roşia Montană existând în anii ’40 circa 960 de asemenea asociaţii.

Tragedia minerilor şi mutilarea comunităţii lor în timpul comunismului

Minerii din Apuseni trăiesc o veritabilă tragedie începând cu anul 1948, când are loc naţionalizarea înfăptuită de regimul comunist şi toate proprietăţile miniere trec la stat.

Securitatea dezlănţuie o adevărată teroare în rândul foştilor proprietari de părţi de mină, care sunt arestaţi şi torturaţi pentru a preda aurul câştigat cu sudoarea frunţii. Mulţi sunt condamnaţi şi mor în temniţe sau la Canal.

La Roşia Montană se va înfiinţa o întreprindere minieră de stat, care îi va încadra pe mândrii băieşi (mineri) de odinioară în rândurile muncitorimii, transformând ireversibil geografia spirituală a localităţii.

Mutilări vizibile va suferi şi arhitectura localităţii, în mijlocul căreia sunt implantate blocuri muncitoreşti, alterând astfel marea piaţă, fără a putea însă anula individualitatea caselor seculare, cu simboluri minereşti pe faţadele decorate cu stuc.

În 1970 va fi întoarsă o nouă filă din istoria mineritului aurifer la Roşia. Prin deschiderea exploatării de suprafaţă de la Cetate, celebrele vestigii romane din acest loc, trecute pe lista monumentelor istorice, sunt dinamitate. Demersurile unor arheologi tineri şi ale localnicilor iubitori de istorie nu vor găsi sprijin la intelectualii cu funcţii înalte care nu-şi vor primejdui cariera.

Roşia Montană în prezent

În prezent, Roşia Montană pare a fi în cea mai înnegurată perioadă a existenţei sale, neimafiind vorba de vreun război sau de o revoluţie. De şaisprezece ani istoria locului e ştearsă, puţin câte puţin. Comunitatea veche de aproape 2000 de ani este pe punctul de a dispărea pentru totdeauna. Din ignoranţa celor ce văd Roşia Montană doar ca pe o bucată de pământ ce poate să dispară peste 20 de ani, crezând că asta nu are cum să-i afecteze în nici un fel pe ei, ca indivizi; din ignoranţa a celor ce sunt pregătiţi să vândă moşteniri ce nu sunt ale lor şi care, din păcate, au fost numiţi conducători şi apărători ai acestui neam.

Roşia Montană este, acum, într-o situaţie similară zilelor comunismului, ceea ce ne obligă să ne amintim lecţiile trecutului. În perioada comunistă, mineritul la suprafaţă a distrus un tezaur istoric de nepreţuit. Acum, exploatarea minieră la suprafaţă ameninţă, din nou, moştenirea rămasă. Mai mult de-atât, majoritatea arheologilor români şi funcţionari ai Ministerului Culturii adoptă o atitudine de dezinteres. Astfel, începând cu anul 2001 patrimoniul arheologic şi arhitectural, natural şi spiritual al Roşiei Montane intră sub spectrul apocalipsei.

Lasă un comentariu