S-a constituit Comisia parlamentară de publicitate în favoarea Proiectului de lege Roşia Montană!

satul-geamana-de-langa-rosia-poieni-rosia-montana

  • Adaugă la favorite
  • Printează

De la cercetarea de istorie literară, m-am pricopsit cu o boală ce poate trece, la o adică, drept boală ruşinoasă într-o presă ca a noastră, definită prin actul de a scrie fără a avea habar despre ce-i vorba:

Mersul la sursă.

Am pornit, așadar, în căutarea și studierea documentelor pe care se întemeiază constituirea și activitatea Comisiei.

Hotărîrea adoptată  de Camerele reunite ale Parlamentului face trimitere la articolul 64 (aliniatul 4) din Constituţie şi la articolele 8-10 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.

În privinţa Constituţiei nu e nici o problemă pentru mine s-o găsesc.

Am un exemplar la îndemînă pe birou, pentru a putea verifica imediat constituţionalitatea unui fapt politic din România lui 2013.

Articolul 64, aliniatul 4, prevede că ambele Camere  pot constitui comisii speciale comune.

Aşadar, în virtutea acestui articol, înfiinţarea unei Comisii speciale comune pentru avizarea Legii privind Roşia Montană e constituţională.

Verificarea constituţionalităţii nu e o pierdere de vreme.

În mod obişnuit, un Proiect de Lege e supus avizării, în fiecare Cameră, de Comisiiile de specialitate. Se înţelege că un Proiect e trimis doar la comisia care are legătură cu domeniul respectiv. Legea cîinilor fără stăpîn, ca să dau un exemplu, n-a ajuns la Comisia de cultură, din simplul motiv că maidanezii nu ştiu să scrie romane sau să-l interpreteze acceptabil pe Hamlet.

În cazul Proiectului de Lege privind exploatarea de la Roşia Montană, Guvernul a cerut – şi iată ! Parlamentul a fost de acord- ca documentul să nu urmeze calea normală a avizelor date de Comisiile de specialitate – Economică, Juridică, Administraţie – ci să ia o cale excepţională:

Avizarea de către o Comisie a celor două Camere, special înfiinţată pentru acest Proiect.

Prima concluzie – şi la care se cere să fim deosebit de atenţi – e aceasta:

Prin înfiinţarea Comisiei speciale, Proiectul nu mai trece prin examenul comisiilor de specialitate (mai multe).

Altfel spus:

1) Votarea avizului are loc o singură dată.

2) Avizul depinde de un număr limitat de persoane, reunite într-o Comisie alcătuită nu după criteriul specialităţii, ci după voinţa partidului. Într-o Comisie permanentă se putea întîmpla ca un membru să voteze avizul după criterii de specialist.

În cazul Comisiei speciale, un membru votează aşa cum îi cere partidul, care nu întîmplător la desemnat pe el şi nu pe altul.

Nu întîmplător am ţinut să remarc deosebirea dintre un Aviz dat de Comisiile de specialitate şi unul dat de Comisia specială.

Avizul dat de mai multe Comisii de specialitate are mult mai multe şanse de a fi riguros, competent, decît cel dat de o Comisie specială.

Documentul intitulat Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, mi-a fost mai greu să-l găsesc.

Nu m-am gîndit să-l pun la îndemînă, dat fiind că înființarea unei Comisii comune e un fapt de excepție în activitatea Parlamentului.

Se înţelege că trebuie să-l caut pe Internet.

Îl caut, îl găsesc şi mă năpustesc la articolele 8-10, invocate de Hotărîre, cele care stipulează condiţiile Comisiei speciale.

Articolul 8, aliniatul 1, mă lămureşte de ce a fost nevoie de înfiinţarea unei Comisii speciale de avizare în locul obişnuitelor Comisii permanente:

„La nivelul Parlamentului se pot constitui comisii speciale pentru avizarea unor acte normative complexe, pentru elaborarea unor propuneri legislative sau pentru alte scopuri precizate în hotărîrile de constituire a respectivelor comisii”.

Aşadar, Comisia specială a fost constituită, pentru că Proiectul de Lege privind Roşia Montană a fost considerat de Guvern „un act normativ complex”.

Observînd din start că Proiectul de Lege pe altarul căruia s-a înfiinţat Comisia specială e mai degrabă controversat decît complex, presupunem că pentru a rezolva „complexitatea“ Comisia ar trebui să aibă posibilităţi aparte de activitate.

Cum ar fi, de exemplu, posibilitatea ca membrii Comisiei să urmeze cursuri de inițiere în exploatarea pe bază de cianură.

Articolele 6 (aliniatul 2) şi 7 stabilesc ce poate să facă organismul nou înființat.

Articolul 6, aliniatul 2, stipulează:

„Comisia poate invita să participe la lucrări persoane interesate, reprezentaţi ai unor organizaţii neguvernamentale şi specialişti din partea unor autorităţi publice sau a altor instituţii specializate care pot să îşi prezinte opiniile cu privire la proiectul de lege, în condiţiile regulamentare”.

Potrivit articolului 7:

„Pentru clarificarea unor împrejurări sau stări de fapt la care se referă proiectul, Comisia poate să efectueze deplasări la faţa locului, unde îşi poate exercita activitatea de informare asupra obiectivelor şi scopului proiectului de lege”.

Din anunţurile făcute pînă acum, desprindem că momentul crucial al activităţii Comisiei îl constituie deplasarea la Roşia Montană, pentru a sta de vorbă cu minerii din partea locului.

Dînd curs articolului 6, aliniatul 2, membrii Comisie şi-au declarat dorinţa de a sta de vorbă şi cu protestatarii din Piaţa Universităţii.

Din cîte se ştie, în Piaţa Universităţii se protestează împotriva Proiectului, în timp ce, la Roşia Montană, se protestează în favoarea Proiectului.

Dacă ar fi să  credem Hotărîrii, Comisia specială ar urma să tragă  o concluzie din ascultarea celor două puncte de vedere adverse.

Normal ar fi fost ca această  operaţiune să fie făcută de Guvern, de premier, şi nu de Comisia specială.

Pentru avizarea Proiectului, Comisia n-are nevoie nici de dialogul cu cei din Piaţa Universităţii, nici de dialogul cu cei de la Roşia Montană.

Ba mai mult, Comisia n-are nevoie de părerile specialiștilor, ci de avizul acestora, dat sub semnătură.

Şi iată de ce. (…)

 

Citiți articolul integral pe www.evz.ro

Un articol scris de Ion Cristoiu.

Etichete:

Lasă un comentariu