Interese toxice

satul-geamana-de-langa-rosia-poieni-rosia-montana

  • Adaugă la favorite
  • Printează

Privită de la distanţă, România timpului prezent pare a fi ţara tuturor posibilităţilor. Locul unde ritmul tainic al vieţii se întâlneşte cu bogăţia; cu frumuseţea  şi  binecuvântarea; cu spiritul protector al zeilor acestui pământ şi cu seninătatea oamenilor. Privită, însă, din interior, România este ţara multor posibilităţi şi a infinitelor interese… toxice. A afacerilor personale suspendate între intenţia de fraudare şi lipsa de conştiinţă. “Interesul general”,  al colectivităţii, este un lucru sfânt şi rar. Care, după cum se vede, la noi, a dispărut din… uz, şi nu numai ca sintagmă. Se pune, aşadar,  întrebarea firească, “spre ce ne îndreptăm?”, la care decidenţii politici din interior nu prea se grăbesc să dea un răspuns concret şi urgent. Le-au luat-o înainte însă unii observatori obiectivi din exterior, în opinia cărora interesul general a murit demult. De fapt, ideea este subînţeleasă şi rezidă în modul în care Fondul Monetar Internaţional (FMI) rezolvă problemele generate de companiile de stat. Astfel,  recenta vizită la Bucureşti a directorului general al instituţiei financiare amintite, Christine Lagarde, le-a oferit jurnaliştilor francezi de la Slate.fr prilejul unei concluzii ce rezumă “stadiul” actual în care se află România:  “ţara este de vânzare” şi, “în curând, nu vor mai exista prea multe lucruri româneşti în România”. Aceeaşi publicaţie notează că “vânzarea celor 10 companii de stat cu datorii şi pierderi, impusă de FMI pentru a reduce costurile din economie, este ineficientă”. Iar tabloul realităţii româneşti arată ca după pierderi grele (fapt cunoscut de către toţi românii interesaţi de “evenimentele” din ţara lor!). Stă mărturie şi numărul foarte mare al disponibilizaţilor. Şi încă li se mai adaugă, iar şi iar, alte pierderi, alţi disponibilizaţi. Dar şi posibile dezastre naturale, dacă ne gândim numai la consecinţele explorării gazelor de şist, prin fracturare hidraulică. Nenorocirea este că, la noi, s-a făcut deja primul pas prin acordarea avizelor de mediu în vederea explorării, care precede exploatarea propriu-zisă. În timp ce alte ţări europene, între care Germania şi Franţa, exclud, din start, lucrările de explorare, deci nici vorbă de exploatare. De curând, preşedintele Franţei, François Hollande, preciza, într-un interviu acordat de Ziua Naţională a Franţei: “Cât timp voi fi eu preşedinte, nu va exista explorarea gazelor de şist”. Pe de altă parte, peste tot în lume, contestatarii acestei metode de exploatare luptă pentru salvarea bătrânului continent de la o posibilă catastrofă ecologică. Argentinianul Adolfo Perez Esquivel, un apărător al drepturilor umanităţii, laureat al Premiului Nobel pentru Pace, în 1980, etichetează dezastrele ecologice cauzate de aceste tipuri de activităţi, “delicte contra umanităţii, care trebuie pedepsite ca atare”.

Aşadar, prin excesul de zel dovedit faţă de cererile FMI, unii dintre politicienii noştri adoptă strategia “intereselor toxice”. Efortul, în acest sens, este minim. Cu o simplă formulă de politeţe subordonată, “da, să trăiţi!”, reuşim să fim aruncaţi la marginea lumii. După acelaşi model, atipic pentru aşa-zisa democraţie capitalistă, ar urma să ne trezim – mai corect spus să nu ne mai trezim – după începerea exploatării miniere de la Roşia Montană. Într-un comunicat recent al Fundaţiei Culturale Roşia Montană, se arată îngrijorarea celor care reprezintă interesele localnicilor, dar şi  al  ţării întregi, în cazul în care va demara acest proiect. “Fundaţia Culturală Roşia Montană” crede că, în ciuda oricărei instabilităţi politice, principala îndatorire şi responsabilitate a unei guvernări democratice este să reprezinte dorinţa cetăţenilor şi să le protejeze dreptul de a trăi ca o naţiune liberă. Acest lucru nu este mai puţin valabil într-o Românie în care liderii politici au fost aleşi din bună-credinţă, din speranţa şi poate chiar convingerea că toate legile vor fi concepute aşa încât să fie în primul rând în interesul cetăţenilor români. Din nefericire, ultimele acţiuni ale Guvernului Victor Ponta de a include distrugerea Roşiei Montane în “Planul Naţional de Investiţii şi Locuri de Muncă” reprezintă încă un exemplu al modului în care acest Guvern îşi arată lipsa de respect faţă de propriii cetăţeni, ignorând ceea ce este cu adevărat important pentru ţară şi pentru viitorul ei. Aşadar, în loc să îşi trateze cetăţenii ca pe nişte oameni inteligenţi, care îşi cunosc drepturile şi pe care are datoria să îi reprezinte, Guvernul României, în ansamblul său, continuă să acţioneze iresponsabil, cu o superioritate nemeritată şi cu o desconsiderare flagrantă a drepturilor democratice”, se arată în comunicatul respectiv. Demonstrând că îi pasă şi că nu ignoră drepturile democratice, primul-ministru Victor Ponta a declarat, pentru un post de televiziune, că domnia sa nu va vota pentru acel proiect. “Am propriile mele convingeri şi nu mi-am schimbat acea convingere. Însă cred că am datoria, ca prim-ministru, nu să stau cu proiectul în sertar, cum au stat atâtea guverne, ci să-l punem pe masă”, precizând că nu le va cere membrilor PSD “votaţi disciplinat!”. “Dacă Parlamentul va decide să-l respingă, s-a închis problema”, a adăugat Victor  Ponta.
Suntem tentaţi să-l credem. Ar fi un caz special de respingere a strategiei “intereselor toxice”. Numai că interese multiple şi în totală contradicţie cu interesul general au adus de prea multe ori ţara la marginea prăpastiei. Oare, chiar nu se vede că, în timp ce statisticile vorbesc despre revigorarea perspectivelor pentru o viaţă mai bună,  mergem din rău în mai rău?! Şi că, până la binele sperat, e nevoie şi de salvarea înţelesului sintagmei care se referă la “interesul general”?!

Autor – Veronica Marinescu

Sursa - www.curierulnational.ro

Etichete:

Lasă un comentariu