Guvernul Victor Ponta jonglează cu interesele românilor – comunicat de presa FCRM

Rosia Montana - Ponta

  • Adaugă la favorite
  • Printează

Fundația Culturală Roșia Montană crede că, în ciuda oricărei instabilități politice, principala îndatorire și responsabilitate a unei guvernări democratice este să reprezinte dorința cetățenilor și să le protejeze dreptul de a trăi ca o națiune liberă. Acest lucru nu este mai puțin valabil într-o Românie în care liderii politici au fost aleși din bună credință, din speranța și poate chiar convingerea că toate legile vor fi concepute așa încât să fie în primul rând în interesul cetățenilor români.

Din nefericire, ultimele acțiuni ale Guvernului Victor Ponta de a include distrugerea Roșiei Montane în “Planul Național de Investiții și Locuri de Muncă” reprezintă încă un exemplu al modului în care acest Guvern își arată lipsa de respect față de proprii cetățeni, ignorând ceea ce este cu adevărat important pentru țară și pentru viitorul ei. Așadar, în loc să își trateze cetățenii ca pe niște oameni inteligenți, care își cunosc drepturile și pe care are datoria să îi reprezinte, Guvernul României, în ansamblul său, continuă să acționeze iresponsabil, cu o superioritate nemeritată și cu o desconsiderare fragrantă a drepturilor democratice.

Roșia Montană este unul dintre cele mai valoroase tezaure ale Europei, o moștenire de importanță mondială și locul în care s-a scris actul de naștere al poporului român. Declarația recentă a domnului Victor Ponta conform căreia va vota împotriva proiectului ca deputat, dar ca prim-ministru este obligat să respecte votul Parlamentului ridică o suspiciune legitimă că dumnealui încearcă manipularea opiniei publice, vrând să fie văzut ca un “băiat bun” cu mâinile legate de circumstanțe.

Domnul Ponta a fost numit pentru a reprezenta voința cetățenilor români și pentru a servi intereselor țării. Dacă dumnealui este cu adevărat împotriva proiectului și a distrugerii Roșiei Montane, atunci vrem să-l vedem susținându-și convingerile în Parlament și vrem să-i auzim discursurile persuasive prin care să le demonstreze românilor capacitatea dumnealui de a-și inspira colegii parlamentari. Poate i-ar fi de ajutor domnului prim-ministru dacă ar studia istoria unor personalități precum Abraham Lincoln, președintele Statelor Unite, care a stat împotriva urii și a prejudecăților Congresului, asigurând un viitor democratic nu doar pentru țara sa, ci pentru întreaga lume.

Roșia Montană poate genera cu ușurință locuri de muncă pentru localnicii săi, fiindu-i protejat în același timp patrimoniul natural și cultural, pentru noi și pentru generațiile viitoare, printr-un efort concentrat din partea Guvernului prin care să se promoveze turismul cultural ca o alternativă economică durabilă reală; aceasta include deblocarea, de către autoritățile locale și Ministerul Culturii, a procedurii de nominalizare a Roșiei Montane pentru a fi înscrisă ca sit UNESCO.

Abraham Lincoln descria democrația ca fiind “guvernarea poporului de către popor, pentru popor, din popor”. În România, poporul și-a câștigat demult dreptul de a-și scrie destinul.

Fundația Culturală Roșia Montană (www.fundatia-culturala-rosia-montana.com) crede că dacă Guvernul României continuă să adopte politici care amenință să distrugă moștenirea naturală și culturală a țării în beneficiul companiilor private, românii ar trebui să iasă în stradă, generând proteste publice non-violente prin care să ceară să li se respecte drepturile. Iar dacă această guvernare refuză să-și reprezinte oamenii, atunci cetățenii românii au dreptul să aleagă alta, care să îi reprezinte. Acest drept este garantat de Constituția României și susținut de societățile democratice din întreaga lume.

Fiecare demnitar public din România ar trebui să înceapă să înțeleagă faptul că mandatul obținut reprezintă o obligație de a-și servi țara. Și ar mai trebui să înțeleagă că a-și servi țara înseamnă a-i servi pe cetățeni, pentru că românii sunt cei care vor aprecia calitatea activității lor.

Acesta este un drept garantat de democrație, deci un drept al fiecărui cetățean român.

Etichete:
  1. dana says:

    Atunci, avem o solutie. Afara, in strada, peste ei, pentru ca Ponta sa plece. Si sa plece si din tara daca nu vrea sa aiba grija de tara asta.