Scrisoare deschisă către Kelemen Hunor şi Emil Boc, 2010


  • Adaugă la favorite
  • Printează

Domnului

Emil Boc, Prim Ministru al României

Domnului

Kelemen Hunor, Ministru al Culturii si Patrimoniului National

SCRISOARE DESCHISA

Domnule Prim Ministru, Domnule Ministru,

Pe buna dreptate a afirmat Domnul Presedinte Traian Basescu ca, în actuala sa forma, statul român nu-si face datoria fata de poporul român. Eu nu voi invoca în sprijinul acestei idei decât modul în care Ministerul Culturii, Cultelor si Patrimoniului Cultural a „aparat“ patrimoniul cultural de la Rosia Montana.

Conform legii 5/2000 Rosia Montana se afla pe lista monumentelor de valoare exceptionala. Minele romane echivalente din Spania, Las Medulas, celebre în toata lumea si care atrag anual un numar imens de vizitatori, au fost declarate monument UNESCO tocmai fiindca acolo Ministerul Culturii si-a facut datoria si a cerut acest lucru. La noi Ministerul Culturii a fost mai sensibil la interesele unei firme private decât la îndatorirea de a apara patrimoniul national, iar programul elaborat în 2001 si numit pompos „Alburnus Maior“ nu a urmarit decât sa elibereze cât mai repede terenul pentru firma canadiana.

Conform noii Legi a Minelor, nr. 85 din martie 2003, Art. 11, alin. 1: „Efectuarea de activităţi miniere pe terenurile pe care sunt amplasate monumente istorice, culturale, religioase, situri arheologice de interes deosebit, rezervaţii naturale,…., precum şi instituirea dreptului de servitute pentru activităţi miniere pe astfel de terenuri sunt strict interzise.” Mai departe, la Art. 11, alin. 2, se adaugă: „Excepţiile de la prevederile alin. 1 se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, cu avizul autorităţilor competente în domeniu şi cu stabilirea de despăgubiri şi alte măsuri compensatorii.” Or, cum Rosia Montana a fost declarata prin Legea 5/2000 monument de valoare exceptionala, sapaturile de salvare nu trebuiau sa continue fara ca guvernul României sa fi clamat interesul national în aceasta investitie. Nu a facut-o si nici nu o putea face, fiindca proiectul este unul privat si reprezinta interese private.

Ministerul Culturii a încalcat si legislatia europeana, de pilda Conventia Europeana pentru Protectia Patrimoniului Arheologic de la La Valetta din 1992, pe care România a semnat-o si care prevede “a se dispune masuri susceptibile de a favoriza conservarea integrala a ansamblurilor istorice si a patrimoniului mobiliar al acestora, prin mentinerea integritatii intregului ansamblu si prin inscrierea in inventar a bunurilor descoperite”. Asadar, din interese pe care va fi într-o buna zi obligat sa ni le explice, Ministerul Culturii a decis ca proiectul companiei canadiene este mai important decât conservarea în interesul României a unor monumente unice în lume.

Conform literei si spiritului legii 378/2001, beneficiarul este obligat sa finanteze sapatura de salvare, iar arheologii sa acorde descarcarea arheologica numai daca este cazul. Prin urmare, daca firma canadiana a platit pentru sapaturi sau, cum reiese din documentele firmei, a “sponsorizat” sapaturile de la Rosia Montana, asa cum pretinde, cu 11 milioane de dolari, asta nu înseamna nici pe departe ca a cumparat un sit arheologic si istoric, care prin legea 5/2000 a fost declarat monument de valoare exceptionala.

Conform legii 378/2001 Comisia Nationala de Arheologie era cea care emitea descarcarile de sarcina arheologica, prin care se întelege trecerea respectivelor monumente în circuitul economic si practic distrugerea lor. Începând din 2001, din Comisia Nationala de Arheologie au fost scosi, sub pretextul unor reorganizari, toti cei care s-au împotrivit distrugerii Rosiei Montane. Fiindca nici asta nu a parut de-ajuns, legea 378/2001 a fost înlocuita, la presiunea unor grupuri de interese, de legea 462/2003, care a trecut puterea de decizie Ministerului Culturii, lasându-i Comisiei Nationale de Arheologie un simplu rol consultativ. În consecinta, deciziile sunt luate exclusiv de functionari ai Ministerului Culturii si Cultelor, deschizându-se calea tranzactionarii nerusinate a oricaror monumente apartinând patrimoniului national.

În ce ma priveste, va reamintesc ca, începând din anul 2001, am fost scos pentru delict de opinie din fruntea Comisiei Monumentelor si Siturilor Istorice pe Transilvania, apoi din aceeasi comisie, apoi din Comisia Nationala a Monumentelor si Siturilor Istorice, din Biroul Comisiei Nationale de Arheologie, în sfârsit din comisia însasi. Începând din anul 2006 am fost înlaturat de trei ori din fruntea Muzeului National de Istorie a Transilvaniei, iar în anul 2009, adica sub primul guvern Emil Boc, mi-a fost luat si santierul Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Asa se face ca în anii 2001-2002, desi la Rosia Montana a fost cercetata arheologic o suprafata de numai 2,2 ha, au fost eliberate certificate de descarcare arheologica pentru 1100 ha. Din aceasta suprafata nu a fost deci cercetat decât 2 la mie! Nu pretinde nimeni ca ruinele ar fi continue, dar raportul dintre suprafata cercetata si cea cedata sfideaza oricum bunul simt.

Însusi modul de abordare a cercetarilor arheologice a fost profund gresit. Fiecare asezare de minieri din epoca romana se compunea din locuintele minierilor, cel putin un templu, cimitirul si gura de intrare în galerii. Dintr-o asezare a fost sapat un cimitir, din alta un templu, din alta doua sau trei locuinte, fara a se acorda atentie habitatului. Rezultatele cumulate pot aparea spectaculoase, dar privite cu atentie ele sunt cu totul insuficiente.

În decembrie 2003 o Comisie Nationala de Arheologie obedienta a recomandat descarcarea de sarcina arheologica a muntelui Cârnic, exceptie fâcându-se cu o mica portiune, care oricum ar urma a fi distrusa de explozii. Aici o echipa franceza de arheologi descoperise 70 km de galerii, dintre care 7 km de galerii romane, unice ca frumusete si complexitate. În ianuarie 2004 Ministerul Culturii a acordat companiei canadiene, în mod oficial si fara a sta pe gânduri, descarcarea de sarcina arheologica a Muntelui Cârnic. Au ramas complet necercetate zecile sau sutele de kilometri de galerii de sub ceilalti munti, care urmeaza a fi si ei sacrificati.

Argumentul functionarilor din Ministerul Culturii este ca fara banii canadieni nu s-ar fi putut face o cercetare arheologica atât de vasta si cu rezultate atât de spectaculoase. Este adevarat, numai ca aceasta cercetare s-a facut cu pretul sacrificarii Rosiei Montane în ansamblul ei, în loc de a o lasa generatiilor viitoare, care poate ca ar dispune de mai multe mijloace si, cu siguranta, de mai multa constiinta. Si ce fel de stiinta este aceea, care lasa, ca în 2001-2002, necercetate 998 la mie din suprafata? Ca Ministerul Culturii numai la binele Rosiei Montane nu s-a gândit, este dovedit de faptul ca s-a lasat «sponsorizat» chiar de cei pe care avea obligatia de a-i controla. Pentru a nu afirma decât ce se stie oficial, firma canadiana a achitat toate premiile acordate de Ministerul Culturii în anii 2002 si 2003.

Cea mai mare parte a patrimoniului construit din Rosia Montana, datând din secolele XVIII si XIX, a fost cumparata de compania canadiana. Ministerul Culturii a refuzat în repetate rânduri sa initieze procedura de clasare a acestor edificii, care acum sunt pe cale de a se prabusi; asta deoarece interesul comun este de a se elibera cât mai repede terenul pentru exploatare.

Menirea Ministerului Culturii este, chiar si numai din motive de echilibru institutional, de a apara valorile istorice si culturale ale României. Poate pierde uneori o batalie, dar numai în confruntare cu un interes national mai puternic. Tocmai asa ceva nu exista în afacerea Rosia Montana.

Va rog, Domnule Prim Ministru si Domnule Ministru, sa-i redati Ministerului Culturii vechea sa menire de aparator al patrimoniului cultural national sau sa-l desfiintati. Exista destule organizatii sau clici care sprijina grupurile de interese si nu avem nevoie de înca una, platita din bani publici.

Domnul presedinte Traian Basescu a afirmat de curând ca asteapta expertiza unor specialisti francezi. Sper ca nu vorbea de cei care au obtinut la Rosia Montana rezultate stiintifice remarcabile, dar sunt strâns legati financiar de compania canadiana. Ar trebui consultata mai degraba lista celor 1038 de institutii academice si personalitati stiintifice din întreaga lume, care în anul 2002 s-au alaturat protestului nostru împotriva distrugerii Rosiei Montane. A fost cel mai energic si mai amplu protest din istorie împotriva distrugerii unui monument apartinând patrimoniului cultural. Iata deci ca specialistii straini, inclusiv cei mai renumiti savanti francezi, s-au pronuntat. Nu înteleg însa, de ce mai alergam dupa cine stie ce alti experti, care ne convin, si ignoram expertiza Academiei Române?

Nu în ultimul rând, as dori sa observ ca democratia si statul de drept sunt indivizibile. Ele nu pot exista numai la Bucuresti si nu si în ultimul catun. Datoria intelectualilor, a ziaristilor si a opiniei publice este de a lua apararea oricui se bate pentru casa si ograda sa, pentru biserica si pentru mortii sai.

În sfârsit, tara noastra se afla într-un proces lent, dar sigur, de instaurare a legalitatii. Sunt convins ca toate ilegalitatile comise în timp vor iesi la suprafata si nu sfatuiesc nici o autoritate publica sa comita altele noi.

Cluj, 1 ianuarie 2010 Prof. dr. Ioan Piso

Presedinte al Fundatiei Culturale Rosia Montana

 

Lasă un comentariu