Bruxelles 2012


  • Adaugă la favorite
  • Printează

Doamnelor si Domnilor,

Sunt profesor la Universitatea din Cluj, unde predau istoria romana. Am predat aceeasi disciplina la universitatile din Viena, Graz si León, iar la Sorbona am fost în trei rânduri director de studii. Pe de alta parte, sunt fiul unui inginer minier, care a lucrat mult timp în minele de aur, si am crescut printre minieri. Stiu, deci, ce vorbesc.

Un principiu de drept roman, si cred ca si al Uniunii Europene, cere sa fie ascultata si partea adversa (audiatur et altera pars). Or, la acest seminar nu au fost invitati decât partizanii proiectului. Noi, ceilalti, ne gasim aici dintr-o pura întâmplare.

Sunt sistematic ignorate argumentele foarte puternice ale Academiei Române împotriva proiectului. A fost ignorate protestele continue al societatii civile, de exemplu protestul de saptamâna trecuta a 70 de organizatii legate de protectia mediului. Au fost ignorate deciziile succesive ale ICOMOS împotriva distrugerii sitului antic Alburnus Maior. A fost ignorata scrisoarea semnata în 2003 de 1038 de institutii academice si personalitati stiintifice din întreaga lume împotriva distrugerii aceluiasi Alburnus Maior. Niciodata în istorie nu a existat o asemenea mobilizare de forte academice si stiintifice în apararea unui monument.

De ce ne opunem proiectului? În primul rând, fiindca aurul este o rezerva strategica a României. În împrejurari normale s-ar recurge la o asa numita „production sharing“, potrivit careia 80% din productie i-ar reveni statului care detine bogatiile si 20% firmei straine. Ei bine, în afara unor impozite, statul român are de câstigat din aceasta afacere numai 4% (repet, 4%!), si anume din redevente. Asa ceva nu s-a pomenit nici în perioada coloniala.

Sunt prevazute în proiect câteva sute de slujbe pentru circa 17 ani. La ce ne putem astepta peste 20 de ani? Compania va fi luat tot aurul, slujbele vor fi disparut, natura, care este superba, si monumente unice în lume vor fi definitiv distruse. Vom ramâne, în schimb, cu un peisaj selenar si cu un lac de cianuri si de metale grele de 600 ha, sustinut (sper ca bine sustinut) de un dig înalt de 180 m, la 4 km în amonte de orasul Abrud. Astfel înteleg autoritatile noastre sa aplice directiva europeana privind dezvoltarea durabila?

Sunt în total dezacord cu Dl Paul Damian de la Muzeul National de Istorie din Bucuresti, care a ridicat în slavi asa-zisul proiect de cercetare „Alburnus Maior“. Ministerul român al Culturii ar fi trebuit sa se bata înca de la început pentru a înscrie Rosia Montana pe lista de monumente protejate de UNESCO. Este ceea ce a facut Ministerul Culturii spaniol pentru minele romane de la Las Medulas, care a devenit astfel unul dintre monumentele cele mai reprezentative ale Spaniei. În loc de asta, ministerul nostru a vândut Rosia Montana. Cum se poate numi altfel faptul ca s-a lasat „sponsorizat“ tocmai de cei pe care trebuia sa-i controleze? În anii 2001-2002 Ministerul Culturii a eliberat descarcarea arheologica pentru 1100 ha, din care nu fusesera cercetate arheologic decât 2, 2 ha, adica 2 la mie! În anul 2004 accelasi Minister al Culturii a eliberat descarcarea arheologica pentru muntele Cârnic, unul dintre cei patru munti care urmeaza sa dispara. Aici o echipa franceza a gasise 70 km de galerii, dintre care 10 km de galerii romane, unice prin frumusetea si complexitatea lor. Din fericire, acest act ilegal a fost anulat în justitie.

Ni se promite conservarea unor galerii, un muzeu, restaurarea centrului istoric etc, dar potrivit specialistilor care nu au fost invitati la acest seminar, totul se va prabusi la primele explozii.

Ni se vorbeste tot timpul de saracia zonei. Saracia este reala, dar se datoreaza în mare masura companiei canadiene. Locuitorilor le-a fost impus un plan urbanistic zonal, care interzice orice activitate economica în afara celei miniere. Nu-mi permite timpul sa însir toate încalcarile drepturilor omului si toate tragediile care s-au petrecut la Rosia Montana de când a pus piciorul acolo aceasta companie. Autoritatile române, de la ultimul politist si de la ultimul primar, pâna la anumiti ministri si la anumiti euro-parlamentari, în loc de a apara drepturile propriilor concetateni, sustin interesele unei firme private.

Sunt de parere ca statul de drept si democratia sunt indivizibile. Ele nu pot exista numai la Bruxelles sau la Bucuresti si nu si în ultimul sat al Uniunii Europene.

Rezulta din cele spuse ca, daca astazi acest proiect mai este luat în serios, singura explicatie este coruptia. Situatiei de astazi a României i se potriveste de minune vorba de acum 2300 de ani a regelui Filip II al Macedoniei, tatal lui Alexandru cel Mare: „ un magar încarcat de aur darâma cele mai puternice ziduri“. Sper însa ca zidurile Uniunii Europene sa fie mai puternice decât cele al actualilor nostri conducatori. Ar fi unica noastra sansa!

Bruxelles, 26.01.2010 Prof. dr. Ioan Piso

Lasă un comentariu