Doamnelor si Domnilor, Sunt profesor la Universitatea din Cluj, unde predau istoria romana. Am predat aceeasi disciplina la universitatile din Viena, Graz si León, iar la Sorbona am fost în trei rânduri director de studii. Pe de alta parte, sunt fiul unui inginer minier, care...
ROSIA MONTANA (la Institutul de Istorie Nicolae Iorga, 3 martie 2010) Domnule presedinte al Academiei, Domnule Director, Doamnelor si Domnilor, Încep prin a aduce multumiri Institutului „Nicolae Iorga” ca a acceptat întreaga lista de participanti, indiferent de ce parere ar fi. As observa însa ca...
Domnului Emil Boc, Prim Ministru al României Domnului Kelemen Hunor, Ministru al Culturii si Patrimoniului National SCRISOARE DESCHISA Domnule Prim Ministru, Domnule Ministru, Pe buna dreptate a afirmat Domnul Presedinte Traian Basescu ca, în actuala sa forma, statul român nu-si face datoria fata de poporul...
SCURTA INFORMARE prezentata în 18 iulie 2009 D-lui Ministru Teodor Paleologu la Rosia Montana 1038 de institutii academice si personalitati stiintifice din întreaga lume s-au alaturat în anul 2002 protestului nostru împotriva distrugerii Rosiei Montane. Din câte stiu, a fost cel mai energic si mai...
APEL adresat Doamnei Mona Musca Ministru al Culturii si Cultelor Ne adresam Dumneavoastra cu rugamintea de a curma o situatie nemaiîntâlnita în arheologia româneasca. În anii 2001-2004 Ministerul Culturii si Cultelor si Comisia Nationala de Arheologie au aparat la Rosia Montana interesele firmei canadiene Gold...
Comentarii recente